Uleiuri pentru lemn de interior și exterior
Uleiurile pentru lemn pătrund în fibră și pun în valoare textura naturală a lemnului, oferind un finisaj cald, plăcut la atingere și ușor de refăcut în timp. Spre deosebire de lacuri, nu formează o peliculă groasă la suprafață, astfel încât lemnul își păstrează aspectul natural, fie că este vorba de mobilier, blaturi, uși sau terase.
Pentru bucătărie, Hard Top Oil este formulat pentru blaturi, mese și mobilier de bucătărie, inclusiv în contact direct cu alimentele, iar Tung Oil, ulei 100% pur, formează un strat transparent care nu se îngălbenește. Pentru mobilier și uși de interior, Hardwachs Furniture Oil oferă un efect natural, satinat, și protecție foarte bună la zgârieturi. La exterior, Decking Oil 2K, ulei bicomponent fără COV, cu filtre UV, este ideal pentru terase și deck-uri, inclusiv din esențe exotice, iar UV Weather Oil protejează ușile, ferestrele și gardurile împotriva înnegririi. Gama este completată de diluanții Solvoil și de uleiurile naturale de in.
Pentru pardoseli, consultați uleiurile pentru parchet, iar pentru terase, garduri și mobilier de grădină, uleiurile pentru exterior. Pe pagina fiecărui produs găsiți suprafețele compatibile, randamentul pe metru pătrat și numărul de straturi recomandat.